Stiri

Forum

Anunturi

Publicitate

Cine e Online

Avem 64 vizitatori și nici un membru online

Biserica ortodoxa

Comuna suburbană Dumbrăviţa din judeţul Timiş, cu mai vechile denumiri Ujszentes sau Zenta Noua, reprezintă poarta de intrare a Municipiului Timişoara pe drumul judeţean Timişoara-Lipova şi are tendinţa de a se unifica cu oraşul.

Localitatea a fost înfiinţată în jurul anilor 1880 prin hotărârea regelui Ferdinand, purtătorul coroanei regale a Austro-Ungariei. El a dislocat şi mutat familii de maghiari reformaţi (calvini) din localitatea Szentes din Ungaria, aşezându-i în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Aici au defrişat pădurea creând o aşezare sătească denumind-o Ujszentes (Senteşul Nou).

Aceasta localitate a fost croită în mod organizat, cu străzi largi şi cu edificiile de bază: biserica reformată, şcoala (1897), primăria, dispensarul, poşta şi casa culturală, lucrări care s-au executat pe cheltuiala statului respectiv a Coroanei Regale.

Pe parcursul timpului, alături de maghiarii calvini, s-au stabilit în comună şi alte familii maghiare şi germane catolice care în anul 1972 au reuşit să înceapă construcţia unei minunate şi moderne biserici Romano-Catolică, proiectantul acesteia fiind remarcabilul arhitect Hans Fackelmann. Construcţia a fost susţinută în mod deosebit din donaţiile comunităţii catolice locale şi a celor din Germania.

Începând cu anul 1923, în urma schimbărilor geopolitice din Europa, România s-a supus unor operaţiuni mai delicate prin rectificarea graniţelor şi schimbului de populaţii intre ţări. Astfel familii de români din Zenta, Toracul Mic şi Mare din Banatul sârbesc (Serbia) s-au refugiat în România. În mod asemănător, în anul 1940, prin tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, din judeţele Durostor şi Caliacra (regiunea Cadrilater din sudul Dunării) familiile de români s-au refugiat în România, o parte dintre ele ajungând şi în Dumbrăviţa. Tot în perioada 1940 – 1944 ţinutul Bucovinei de nord, Herta şi Raionul Cernăuţi este ocupat în mod abuziv de armata sovietica, apoi românii din Basarabia şi de dincolo de Nistru din Marea Românie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se refugiază în mica Românie de astăzi.

O parte dintre aceste familii refugiate sunt grupate şi aşezate în localitatea Ujszentes – Zenta Noua şi din 1941, Dumbrăviţa. Acestea pun bazele unei comunităţi ortodoxe române ce-şi vor primi în anul 1933 din partea statului român clădirea fostei grădiniţe comunale pentru a amenaja o capelă ortodoxa, aici funcţionând şi dispensarul veterinar.


Primul preot administrator, organizator şi slujitor al comunităţii româneşti a fost preotul Traian Barzu din satul vecin Cerneteaz. El a cerut autorităţilor ierarhice formarea acestei noi parohii în anul 1927. Tot lui i se datorează înzestrarea cu 26 de hectare de pământ agricol primit prin hotărârea Măriei Sale Carol regele României.

Primul preot paroh al Dumbrăviţei a fost preotul învăţător Atanasie Reja din Gaiul Mic. Slujitor între 1932 – 1940, având 272 de suflete în total, inclusiv copiii – corespunzător la 71 de familii. Comunitatea satului lărgit ţinea până la casa pădurarului în latura sudică, astăzi liceul silvic şi în latura vestică până la Casa Agronomului şi cazarma militară cu depozitele aferente.

 


 

Rusalii

Problema construirii unui Locaş de Cult adecvat a fost continuă în gândul şi sufletul românilor ortodocşi, care gând a fost spulberat în repetate rânduri: întâi prin falimentarea băncii Albina în 1944, instituţie la care parohia îşi avea depuse toate resursele şi nu puţine, cauza fiind cel de-al doilea război mondial. Mai târziu acestei dorinţe i s-a opus regimul comunist ateu în mod sistematic.

Odată cu începerea colectivizării din 1949-1952 în România comunista, tot mai mulţi ţărani sărăciţi şi deznădăjduiţi apucă calea oraşelor.

Se produce o mare mutaţie. În acest context, în Dumbrăviţa vor veni moţi din Albac şi Câmpeni, ardeleni din Satul Mare şi Bistriţa-Năsăud, apoi moldoveni din judeţele Suceava şi Botoşani.

În anii 1976 – 1978 preotul Ioan Drăgoi din Timişoara (Fabric), demarează procedurile pentru întocmirea unui proiect de biserică parohială, astfel ca prin tânărul arhitect Nicolae Dancu se alcătuieşte proiectul noii biserici care este avizat favorabil de către ierarhia bisericească şi de către statul român în 1978 ca o mare biruinţă pentru acea perioadă.

În anul 1996 s-au pus primele baze reale pentru construcţia bisericii, prin voinţa tuturor credincioşilor, astfel ca în 26 iunie I.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului a sfinţit locul noului lăcaş, preot fiind numit tânărul de 30 de ani Achim Vasile Baboş debutant în preoţie, dar cu vechime în ingineria construcţiilor de maşini.

Lucrările efective au început la data de 30.09.1996, după planul vechiului proiect, dar îmbunătăţit şi adus la zi de acelaşi arhitect Nicolae Dancu. La studiul de rezistenţă al bisericii au ajutat un colectiv de profesori, doctor ingineri de la facultatea de construcţii din Timişoara printre care Iosif Gruner, Ioan Stoian, Marin Marin, Victor Gioncu şi Marius Moşoarca.

Biserica este realizată în stil primar sub forma unei cetăţi cu elemente bizantine, după modelul bisericilor de piatra din zona Haţeg (exemplu biserica din Densuş sec. XII realizată din lespezi de pietre funerare romane), altarul exterior fiind inspirat după mănăstirea Arbore, jud. Suceava precum şi alte elemente arhitecturale după mănăstirea Humor şi Cozia.

Biserica Densus

Biserica este compusa dintr-o navă şi 12 săli ce includ următoarele spaţii sociale:
-    bibliotecă;
-    sală de lectură şi de consiliu parohial;
-    spaţiu de joacă pentru preşcolari;
-    spaţiu de educare pentru adolescenţi;
-    birou economic şi arhivă;
-    baptisteriu;
-    spaţiu pentru un muzeu (cca. 70 mp);
-    cameră de odihnă;
-    spaţiu de pregătire muzicală şi cor;
-    capelă exterioară cu dubla funcţiune – pentru tineret – jocuri de ping-pong sau sală de priveghere;
-    cameră de rugăciune şi spovedanii;
-    în subsol un cavou amenajat cu 10 lăcaşuri (unde în Noiembrie 2010 a fost înmormântat arhitectul bisericii prof. Nicolae Dancu).

Execuţia s-a efectuat în regie proprie, părintele asigurând dirigenţia tehnică a şantierului, aprovizionarea şi găsirea mijloacelor economice. În tot acest timp lucrările au fost consiliate tehnic în mod permanent de către arhitect. Numărul total al cărămizilor folosite este de peste 750 000 de bucăţi, mare parte obţinute din demolări.

Detaliu constructie

În 27 decembrie 2006, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare s-a sfinţit  Lăcaşul bisericii de către P.S. Lucian Lugojanul, episcop vicar al Episcopiei Timişoarei în prezenţa unui sobor de 30 de preoţi şi alte oficialităţi de seama.

Sursele de finanţare s-au obţinut în parte de la credincioşi, de la statul roman, din sponsorizări şi donaţii şi prin vânzarea a două hectare de teren agricol.

Eforturile şi riscurile au fost pe toată durata lucrărilor şi chiar după sfinţire, întrucât au mai rămas lucrări de efectuat cum sunt: pardoseli, instalaţii de curent, încălzire şi alimentare cu apă, mobilier şi pictură.



 




		

Biserica_Ortodoxa

 



Câteva date statistice cu privire la trecutul comunităţii ortodoxe din Dumbrăviţa:

Credincioşii din Dumbrăviţa s-au remarcat de-a lungul timpului prin actele lor de milostenie susţinute continuu:
-    în anul 1945 pentru construcţia Catedralei Mitropolitane din Timişoara cu suma de 6500 lei (echivalent cu valoarea unui clopot);
-    în anul 1949 ajută Parohia Ortodoxa din Plopi (jud. Timis) cu suma de 3800 lei;
-    în anii 1940 – 1945 susţinând în mod repetat lucrările Parohiei Ortodoxe Timisoara – Fratelia.

Preoţii slujitori ai comunităţii ortodoxe din Dumbrăviţa au fost:
-    preotul Traian Barzu (1927 – 1933);
-    preotul învăţător Atanasie Reja (1933 – 1940);
-    preotul Popa Patru, refugiat din Ardeal, în perioada 1940 – 1945;
-    după 1950 Parohia a fost afiliata Parohiei Giarmata Vii, Parohiei din Ghiroda, iar apoi Parohiei Timişoara Fabric (Calea Lipovei);
-    preotul Nicolae Bistrian (1986 – 1994);
-    preotul Achim Vasile Babos (1995 – prezent).

În rândul primarilor comunei Dumbrăviţa s-au înscris nume de seamă:
-    1922 – 1940 Tolcea Ioan, primul primar de etnie română;
-    1940 – 1941 Cicala Valeriu;
-    1941 – 1944 Bălu Gheorghe;
-    Actualmente 1996 – 2011 Szyilághi Géza.

Primii învăţători români ai satului au fost preotul învăţător Atanasie Reja, iar apoi viitorul preot Ioan Stoicu. Elevii înscrişi în şcoală în anul 1940 pe categorii au fost ortodocşi 16,catolici 79, reformaţi 72.

În prezent comuna numără aproximativ 5000 de suflete din care circa 700 de familii ortodoxe române împărţite pe doua parohii, restul fiind de alte religii.