Stiri

Forum

Anunturi

Publicitate

Cine e Online

Avem 69 vizitatori și nici un membru online

Biserica ortodoxa

Comuna suburbană Dumbrăviţa din judeţul Timiş, cu mai vechile denumiri Ujszentes sau Zenta Noua, reprezintă poarta de intrare a Municipiului Timişoara pe drumul judeţean Timişoara-Lipova şi are tendinţa de a se unifica cu oraşul.

Localitatea a fost înfiinţată în jurul anilor 1880 prin hotărârea regelui Ferdinand, purtătorul coroanei regale a Austro-Ungariei. El a dislocat şi mutat familii de maghiari reformaţi (calvini) din localitatea Szentes din Ungaria, aşezându-i în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Aici au defrişat pădurea creând o aşezare sătească denumind-o Ujszentes (Senteşul Nou).

Aceasta localitate a fost croită în mod organizat, cu străzi largi şi cu edificiile de bază: biserica reformată, şcoala (1897), primăria, dispensarul, poşta şi casa culturală, lucrări care s-au executat pe cheltuiala statului respectiv a Coroanei Regale.

Pe parcursul timpului, alături de maghiarii calvini, s-au stabilit în comună şi alte familii maghiare şi germane catolice care în anul 1972 au reuşit să înceapă construcţia unei minunate şi moderne biserici Romano-Catolică, proiectantul acesteia fiind remarcabilul arhitect Hans Fackelmann. Construcţia a fost susţinută în mod deosebit din donaţiile comunităţii catolice locale şi a celor din Germania.

Începând cu anul 1923, în urma schimbărilor geopolitice din Europa, România s-a supus unor operaţiuni mai delicate prin rectificarea graniţelor şi schimbului de populaţii intre ţări. Astfel familii de români din Zenta, Toracul Mic şi Mare din Banatul sârbesc (Serbia) s-au refugiat în România. În mod asemănător, în anul 1940, prin tratatul româno-bulgar semnat la Craiova, din judeţele Durostor şi Caliacra (regiunea Cadrilater din sudul Dunării) familiile de români s-au refugiat în România, o parte dintre ele ajungând şi în Dumbrăviţa. Tot în perioada 1940 – 1944 ţinutul Bucovinei de nord, Herta şi Raionul Cernăuţi este ocupat în mod abuziv de armata sovietica, apoi românii din Basarabia şi de dincolo de Nistru din Marea Românie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se refugiază în mica Românie de astăzi.

O parte dintre aceste familii refugiate sunt grupate şi aşezate în localitatea Ujszentes – Zenta Noua şi din 1941, Dumbrăviţa. Acestea pun bazele unei comunităţi ortodoxe române ce-şi vor primi în anul 1933 din partea statului român clădirea fostei grădiniţe comunale pentru a amenaja o capelă ortodoxa, aici funcţionând şi dispensarul veterinar.


Primul preot administrator, organizator şi slujitor al comunităţii româneşti a fost preotul Traian Barzu din satul vecin Cerneteaz. El a cerut autorităţilor ierarhice formarea acestei noi parohii în anul 1927. Tot lui i se datorează înzestrarea cu 26 de hectare de pământ agricol primit prin hotărârea Măriei Sale Carol regele României.

Primul preot paroh al Dumbrăviţei a fost preotul învăţător Atanasie Reja din Gaiul Mic. Slujitor între 1932 – 1940, având 272 de suflete în total, inclusiv copiii – corespunzător la 71 de familii. Comunitatea satului lărgit ţinea până la casa pădurarului în latura sudică, astăzi liceul silvic şi în latura vestică până la Casa Agronomului şi cazarma militară cu depozitele aferente.